Adevărul despre Fântâna Tămăduirii care VINDECĂ orice boală. Se află în România și are puteri miraculoase

Adevărul despre Fântâna Tămăduirii care VINDECĂ orice boală. Se află în România și are puteri miraculoase

Cunoscut ca izvorul tămăduitor de la Smeeni, fenomenul mistic a fost ponderat de autoritățile din perioada interbelică, apoi de comuniști. A fost redescoperit imediat după Revoluția din ‘89, însă nu pentru mult timp.

În fiecare an, în prima vineri după Paște, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, sute de creştini din zona Bărăganului buzoian se strâng în jurul bisericii de lângă Fântâna Tămăduirii din Smeeni, pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma mică, scrie daily24world.com. Oamenii, în mare parte vârstnici, vin dotaţi cu sticle si bidoane din plastic pentru a duce acasă apa sfinţită de la izvorul despre care ştiu că vindecă boli.

Acesta este unul dintre cei care veneau la izvorul vindecător şi în urmă cu peste două decenii, când mii de oameni se îmbrânceau ca să prindă o picătură din apa miraculoasă. În anii ‘90, vestea că apa din acest izvor poate vindeca orice boală s-a răspândit în întreaga ţară, iar locul a fost asaltat de mii de pelerini.

Ulterior, cu banii strânşi din donaţiile credincioşilor, aici s-a ridicat biserica şi s-a amenajat un loc de popas.

Bătrânii satului spun că în urmă cu zeci de ani, aici a existat doar un loc împrejmuit în jurul unui tub de fântână, iar apa de aici vindeca numeroase boli grave. Despre izvor, presa naţională scria în 1926 că poate vindeca orice boală.

Totul ar fi pornit de la o legendă conform căreia un tânăr orb, ce se îndrepta cu tatăl sau către oraş, a căpătat vederea atunci când s-a oprit în acest loc şi s-a spălat pe faţă cu această apă. I-a spus tatălui său că poate vedea lumina zilei, iar din acel moment s-a răspândit vestea că izvorul de la Smeeni este unul care face minuni.

Ştirea despre izvorul miraculos de la Smeeni, cum titrau ziarele din 1926, a ajuns în toate colţurile ţării, iar la scurt timp localitatea s-a transformat în loc de pelerinaj pentru oameni bolnavi sau pentru rudele unor oameni răpuşi de suferinţe şi care sperau în rolul divin al apei.

Top