O nouă taxă pentru turiști pe litoralul românesc. Lista stațiunilor unde se aplică 

O nouă taxă pentru turiști pe litoralul românesc. Lista stațiunilor unde se aplică 

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, în ședința ordinară de marți, 28 martie 2023, mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ și social, dar și un proiect de hotărâre care se referă la taxa specială de stațiune.

„Începând din acest an, taxa de stațiune va fi percepută de la turiști și de către persoanele fizice care dețin camere de închiriat, în scop turistic”, transmite Primăria Mangalia.

Conform noilor modificări aduse Hotărârii existente a Consiliului Local Mangalia, care stabilește taxa de promovare turistică și implicit taxa de stațiune, persoanele fizice care nu dețin certificate de clasificare și realizează venituri din închirierea în scop turistic a spațiilor deținute în propria locuință, au obligația de a percepe taxa de stațiune în cuantum de 5 lei/zi/persoană adultă.

„Respectivele persoane fizice vor depune declarația-decont, însoțită de Declarația 212, la Compartimentul Autorizare și Control Agenți Economici din cadrul Primăriei Mangalia”, anunță administrația locală.

Consiliul Local Mangalia a decis și modificarea txei de dezvoltare și promovare turistică, iar aceasta va fi, începând de anul acesta, de 15 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației pentru persoanele fizice care dețin certificat de clasificare eliberat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar pentru complexurile hoteliere valoarea va fi de 25 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației.

Top